În noaptea în care îi rămăsese pentru prima oară alături, ea îl privi îndelung. I se părea oarecum ciudat să împărțească universul nebuniei ei cu altcineva. Cu acel el care îi readuse speranța. Și totuși nu îl vedea clar, îl privea prin prisma unui . de vodkă, dar asta nu schimba nimic. Era mai mult adormită, dar totuși își plimba degetele pe perete, pe pernă, apoi pe spinarea lui atât de bărbătească. Și mirosul, ah mirosul ce-i amplifica beatitudinea anterioară.
Privirea-i colinda prin cameră- un spațiu închis, preponderent curat, dar totuși- bărbătesc. Simți o lipsă acută în acea cameră, în acea viață, în acea respirație. Simțea o lipsă de ea. În acea clipire obosită de greul nopții hotărî să fie a lui fără rezervă, fără obligații și fără reținere. Să fie ea- măcar o dată în viață. Își dădu masca jos și, asumându-și riscul, se dărui unui bărbat adormit.
Un gând tulbure și o respirație grea și insuportabilă. Mereu se simțea așa când rămânea în fața acelei copile- ea îi amintea orice. Ea era dușmanul ei și amica ei și mustrarea ei și tot- ea era ea însăși și nu avea cum să se despartă. Nu reușea să ridice privirea în tavan și, oricum, ce avea să vadă acolo? Făcu totuși un efort și se văzu. Văzu-se-se copilă. Văzu ceea ce evita de ani de zile și se simți acasă.
Își întorsese privirea spre el. Își dăsu seama că nu cunoaște nimic despre el, dar nu se sperie. I se dăruise și nu se grăbea să descopere nimic. Poate era nebună, deși nu o recunoscuse nicioadată nicicui și nici nu credea că o v-a face. Îi puse mâna pe torace și își privi degetele. Cât de grațioase păreau. Se simți femeie și îi plăcu, cu toate că nu se maturizase înde-ajuns. Era o poziție oarecum cunoscută, dar îi oferea ceva răscolitor- statornicie.
Se uită la ceas. Nu trecuseră decât 10 minute de când se uitase ultima dată. Era confuză. Nu mai reușea să asimileze realitatea. Căzu în vis și trăi în el. Până când el nu o trezi cu o fină atingere pe pielea-i.
Blogul Danielei 