Pe o veche străduță din sectorul Centru al capitalei, cu frigul până și în gânduri, mă îndrept spre Casa Naționalităților pentru a asista la unul din evenimentele culturale ale acestei săptămâni. ”Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxophonist care avea o iubită la Frankfurt„ este pieasa de teatru pe care am hotărât să v-o aduc în vizor azi. O piesă scrisă de marele dramaturg Matei Vișniec și montată pe scena moldovenească. Un subiect aparent confuz, fără noimă, dar care abordează cel mai complicat domeniu din viața noastră de zi cu zi: dragostea. O dragoste pe note grave de saxofon și amor. Atingeri, nebunie, pasiune și folie- toate într-o piesă de teatru jucată de doi actori: Daniela Burlaca- Gologan și Nicu Țurcanu. „Este vorba despre lucrarea mea de master și, știind că Daniela s-a lansat în reigie, plus la asta e și fondatoarea Teatrului Geneza-Art, am apelat la ea.
Povestea celor doi pleacă de la o întâmplare firească: un el ce se trezește dimineața alături de o ea necunoscută, fără să își amintească cum au ajuns până aici. O situație mai mult sau mai puțin bizară, dar pe cât se poate de naturală.
Ceea ce schimbă șirul evenimentelor și ii dă o notă de mister piesei este situația insolită în care este pus bărbatul: pentru a o cunoaste mai bine, femeia îi pune la dispoziție nu mai mult și nu mai pușin de nouă nopți de amor. D-nul Renescu, adică protagonistul, acceptă instant propunerea pe care ea, femeia al cărei nume nici măcar nu îl cunoaște, i-o face.
„ – De câte nopți ai avea nevoie pentru a mă cunoaște?
– …. de 8?
– 8? Opt e aproape o viață. Bine, am să revin de nouă ori. Și atât!”
Această simplă întâmplare, simplificată și mai tare prin jocul dezinvolt al actorilor, lipsit de orice patetism, traduce o situație de viață pe cât de comună, pe atât de complicată: avântarea într-o relatie amoroasă fără a ști mare lucru despre partener.
Unde poate duce un astfel de angajament? Oriunde. Sau nicăieri, în neant, așa cum este și cazul îndrăgostiților din „Frumoasa calatorie a ursilor panda…”. Căci dupa cele 9 nopți inițiatice, dragostea dintre saxofonist și iubita sa se dematerializează complet, prin despărțirea lor de trup și unirea într-un singur glas.
” – Poate am devenit inseparabili?
– Avem deacum un singur glas.
– Nu ne mai poatem atinge, pentru că nimeni nu-și poate atinge propriul său simț tactil.”
Ca un joc de copii, spectacolul oferă emoții duse la extaz. Mai mult, decorul simplist dus până la extrem: un pat, o cadă și o masă, servește publicului o doză de iubire purtată în afara lumii existente. Un joc de cuvinte ce spune mai mult decât s-ar înțelege la o simplă ascultare și râsete. Râsete ce însoțesc piesa, dar și auditoriul.
Delir este cuvântul ce descrie întreaga piesă. O bucurie fără margini și o abandonare de sine, care depășește orice așteptare, orice idee cinică sau neconcepută despre dragoste. Dorința de a dispărea în iubire ia proporții absolute și dă o notă de încordare relaxantă pe care o oferă urșii panda. (când dansează)
Luminile, imaginea, coregrafia și coloana sonoră îmi dă o senzație de asfixsie- una în sensul bun. Responsabili de această senzație se fac Olga Marcovici, Roman Burlaca și, respectiv, Dumitru Tanmoșan. Totodată, ea al piesei, Daniela Burlaca- Gologan, este responsabilă nu dor de jocul impecabil, ci și de regie și scenografie.
La final am sa remarc și publicul moldovean și, am să-l clasific ca fiind, în astă seară, format din oameni de valoare, însetați de cultură, educat și poate unul defel timid.
Blogul Danielei 