Pe jos prin Chișinău (Part I )

     Un oraș și sute de mii de picioare…Printre miile acestea se regăsesc și picioarele mele,obosite ce-i drept, dar dornice de aventură…Astăzi am un singur obiectiv : să mă bucur de tot ceea ce mă înconjoară…

    Încep de la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfînt…Atîtea perechi de picioare…unele așteaptă pe cineva, unele deja au întilnit,unele admiră, iar altele dau buzna peste liniștea cuiva…La trecerea de pietoni observ atîtea perechi de picioare nerabdătoare. Oare 30 de secunde reprezintă o eternitate?

    Spre guvern mai dau peste cîteva sute de picioare.  Și ale mele, ca și ale celorlalți, se grăbesc și nu înteleg de ce…ar fi atît de frumos să ridici ochii spre cer…să părăsești imaginea propriilor picioare și să admiri Arcul de Triumf, Catedrala Neamului, să-ți observi semenii și să nu te mai grăbesti…Viața are aceleași două picioare ce trec pe lînga tine în timp ce tu îți faci alte planuri…în timp ce picioarele tale se amestecă printre sutele de mii de picioare…

Metamorfoză

    Privesc spre un oraș amorțit…E 3:57..E noapte…Cîteva mașini la semafor…Cîteva taxi-uri cu viteză peste limită…Doar un magazin 24/24..Atmosferă luminată de lămpile neon de la casinoul de vizavi,panoul publicitar atîrnat pe  casa vecină,ecranele mari de la intersecții…și nici un suflet pribeag pe străzi..Doar eu,cafeaua mea la un capăt de noapte și o metamorfoză cumplită….

    Mă pierd în gînduri nocturne..Un întreg scenariu înțepenit  și eu în rolul principal..Există o legătură..între mine, imaginea adormită de peste fereastra din dormitor și regina nopții – luna…încă puțin și o ating cu un singur deget….

    Răsărit…Orașul părăsește starea inițială….Amuzant…De parcă e ”lumea celor care nu cuvîntă” ce iese din hibernare…