”Niciodată nu voi înceta să mă uimesc cât de diferită poate fi o femeie, dar în același timp – atât de comună.” (D. Jomir)

Ea e comună și totuși deosebită..Se iubește și se urăște în același timp. Știe să mintă cinstit. Urăște florile de culoare albă și nu poate plînge niciodată cu adevărat. Aproape că nu doarme. Ea își petrecere ore în șir visînd și totuși e conștientă că trebuie să se trezească la realitate. Ea nu-i egoistă, trăiește cu iluzii, e prea naivă, iubește poveștile și mereu e cu zîmbetul pe buze, dar nu și cînd e singură..Îi place să vorbească necenzurat, să-și ceară scuze în miez de noapte.

Veselă pînă la neputință, iubește viața. Ea simte cînd vîntul de vară îi mîngîie buzele, ochii, picioarele desculțe. Ea îl poartă pe EL în gînd, cel care o va iubi cu adevărat. Ea e naivă, dar totuși deșteaptă. Ea e modestă, dar poate fi și vulgară.

Ea nu iartă trădarea, minciuna…și dacă hotărăște să plece, pleacă pentru totdeauna. Ea e înger cu cei pe care îi iubește. Ea e diferită, de la ea poți obține orice, dar nu mai mult decît meriți. Ea mereu a obținut ce și-a dorit. De ea se tem cei slabi. Ea știe să înebunească bărbații, dar nu va fi niciodată fericită cu ei. Mereu are pe cineva în telefon cu care ar putea, dar nu vrea.

Îi place să stea pe prevaz, cu fereastra deschisă, cu sticla într-o mînă și cu ochii spre cer.   Ea așteaptă să cadă o stea și știe că neapărat va fi iubită. Ea va fi pentru cineva cea mai mare bucurie, deoarece poate iubi… cu adevărat..din toată inima.

Ea e comună și totuși deosebită. Eu o cunosc, deoarece o văd în fiece zi..în oglindă.

Și orice retragere este exclusă…

Am observat că cei mai mulți dintre noi se grăbesc să catalogheze și să judece o persoană după primul impuls. Se lasă purtați de valul primei impresii și părăsesc din start ideea de a cunoaște, explora, descoperi sau, pur și simplu, de a comunica. Ne creăm o opnie abstractă și lipsită, în fond, de argumente, fapte, vorbe. Și uite așa riscăm să îndepărtăm pentru totdeauna oameni de care poate avem nevoie, oameni care ne pot ajuta în timp, oameni care ne pot învăța ceva.

Te-ai gîndit vreodată că poate ai pierdut pe cineva doar din marea greșeală de a judeca omul după aspecte, după situații ambigue sau după ceea ce pare, dar nu e?

Și poate aș fi comis aceeași greșeală, aceeași imprudență dacă n-aș fi fost mistuită de dorința nebună de a fi FERICITĂ!

Și poate o lună e prea puțin pentru a spune cu certitudine că am trăit cu adevărat, fără regrete, departe de ochii lumii, într-un colț de cartier. Și totuși afirm. Am trăit cu adevărat, am rîs din suflet, am cunoscut alte limite ale gîndului, am savurat fiecare clipă și am aflat că eu sunt, în cele din urmă, căutarea mea de sine!

P.S.: Ca să judeci omul, trebuie să-l vezi cum iubește. Nu poți da greș.