Piazzale San Siro. Valize de amintiri. Fotografii cu o mulțime de destine. Oglinzi în care și-au văzut trăsăturile fizice atîtea chipuri. Și o scrisoare. Una de dragoste. Una de război. Tablouri semnate de pictori cunoscuți sau mai puțin cunoscuți. Timbre. Vechi. Cărți de toate mărimile, de mii sau de zeci de pagini, de zeci de ani. Bijuterii de secole, discuri de vinil, radiouri care demult au dispărut de prin casele care, între timp, au devenit moderne. Și fotoaparate. Cine știe cîte momente au imortalizat și le-au purtat prin timp. Colecții de monede și o Vespa de prin anii ’60- ’70. Mașini de dactilografiat. Amprente și scrisori. Cine știe cîte lacrimi și cîte războaie au văzut. Atîtea istorii, atîtea vieți, atîtea iubiri. Iubiri pierdute sau regăsite. Povești scrise și rescrise, aduse în lumina secolului XXI. Amintiri. Priviri pierdute. Emoții. Și parcă toți acești oameni ar strica din decorul unei pieți de vechituri. Spulberă magnificul sutelor de destine. Și printre zecile de mese și sutele de curioși sunt ei: cei care au făcut ca toate aceste obiecte să-mi fure privirea. Nu doar a mea și nu doar mie. Impresii? E impresionant să te regăsești în mijlocul istoriei unui ”pumn” de personae ce și-au consumat existența în San Remo, Liguria, Italia. În toate secolele.
Arhivă | martie 2012
Splendoarea unui titlu inexistent
Sutele de foi rătăcite prin biblioteca mea și adunate de-a lungul timpului au văzut, într-un sfîrșit, ceva curățenie zilele trecute. Răsfoind prin ”bibliografia mea”, adica foile în care îmi regăsesc nenumăratele discuții purtate cu nenumărați interlocutori, am dat de o … scriere. Veche. Dar dragă mie și sufletului meu. Chiar dacă am trecut de limita sărbătorilor dedicate iubirii (Valentine-s Day și Dragobe), am hotărît totuși s-o public. În primul rînd, pentru că e una dintre primele mele ”reflectări serioase asupra vieții” ( 😀 ), iar în al doilea- pentru că transpune o idee timpurie a existenței mele :D. Nu are un titlu, deci savurați din naivitatea anilor mei de liceu ))
Am putea spune că raspunsul la toate problemele vîrstei noastre ar fi adolescența. Atunci, care ar fi răspunsul la întrebările adolescenței?
Pornind de la idee fixă precum că adolescența începe de la vîstra de 12 ani, aș putea face o abatere și să spun că devenim adolescenți atunci cînd ne confruntăm cu primele probleme personale.
Începînd cu prima dragoste, devenim mai responsabili sau cel puțin așa ni se pare la moment. O dată ce avem parte de alt fel de sentimente, diferite de cele pe care le simțim față de cei apropiați (părinți, rude, ș.a), putem să atribuim acestora denumirea de dragoste? Sau este doar un joc copilăresc(poate)? Indiferent de aceste îndoieli, noi intrăm în acest joc al primei iubiri, fiind conștienți (sau nu) de riscul ce urmează a fi asumat.
Privită din alt unghi, prima dragoste este o perioadă în care acumulăm noi cunoștințe în plan sentimental, de aici pornind și primele suferințe din dragoste. În aceste momente ne amintim de riscul pe care ni l-am asumat și ne punem întrebarea ”Oare merită?”. Fii sigur/ă că merită! (Sau că a meritat!)
După o anumită perioadă, realizăm că tot ce ne-am dorit a fost iubirea și, în final, ea este tot ce ne-a rămas. Din moment ce prima dragoste coincide cu prima experiență amoroasă, involuntar apare interogativul ”Este prima dragoste sau doar prima experiență?” Pînă acum ai fi spus că e prima dragoste? Ei bun, răspunsul la aceasta întrebare îl știi doar tu. Iar dacă în urma acestor experiențe, tu ai devenit adolescent, atunci pentru tine a fost prima dragoste. Rămînînd intact și același după experiența trăită, nedevenind adolescent prin dragoste, fii sigur/ă că urmează să trăiești această frumoasă perioadă a vîrstei.
Blogul Danielei 