Interviu cu un om fericit

     Iubește viața până la neputință și o trăiește în fiecare secundă. Fericirea este la ordinea zilei și de fiecare dată când deschide agenda își scrie: azi am de făcut fericire! Nu este neapărat să fie el fericit. E mai important să știe că poate face pe cineva fericit. Libertatea și fericirea, spune el, merg de mână. Atât timp cât poți fi fericit, poți să te bucuri de adevărata plăcere a sentimentului de libertate.

 -Când spun fericire, ce-ți vine în minte?

– Un peisaj tropical, o mare, o plajă și un soare, persoana iubită și gândul că cei apropiați se simt bine.

 

–          Pentru mulți fericirea înseamnă faimă, haine scumpe, bijuterii, mașini de lux, frumusețe artificială. Dă-mi propria ta interpretate a fericirii.

     –      Fericirea e o stare interioară care-mi dă senzația de plutire.  Care mă face să mi se pare      că toate lucrurile sunt ușor de realizat și să cred că fericirea e un rezultat al activității mele.

 

-De ce fericirea e privită ca un accesoriu al omului modern?

– Pentru că a fi fericit pentru mulți nu mai este un sentiment, o stare de beatitudine. Valorile omului modern sunt altele, din păcate. Fericirea e, deseori, uitată și devinde un simplu accesoriu.

 

–          Cum definești un om fericit?

–          Un om fericit este un om care este mândru de ceea ce a făcut, de ceea ce a însușit de la viață și vede cu optimism viitorul.

 

-Dacă mâine dimineață, când te-ai trezi, ai putea să-i dai cuiva toată fericirea ta, cui i-ai da-o?

–  Cred că fericirea este o însușire personală și dacă aș darui-o cuiva, nu cred că acea persoană ar numi-o fericire. Mai degrabă prin fericirea mea l-aș ajuta să-și dobândească propria fericire.

–          Care este secretul fericirii tale?

–          Secretul fericirii mele constă în atiudinea pe care o abordez și în capacitatea celor care mă înconjoară de a mă face să mă simt deosebit.

-Ce conține lista ta „de făcut pentru a fi fericit”?

– Un singur lucru: să trăiesc!

 

 

”Am alergie de la lână și oameni proști” (D. Jomir)

Nu fac vreo discriminare! De obicei nu cataloghez oamenii după proști sau deștepți, dar cazul de azi chiar m-a pus serios pe gânduri. Ați mai fost vreodată opriți de colaboratori ai MAI care nici nu știu cum să-ți explice pentru ce ai fost oprit? Cred că da. Poate nu ați fost voi la volan, dar în calitate de pasager sigur ați asistat la așa …. opriri! Ei bun, de oprit ca de oprit..Mă rog, pe de-o parte îi înțeleg- trebuie și ei ceva să mănînce. Dar culmea e că atunci cînd văd că mai știi câteva reguli, că în mizera ta viață ai mai citit un cod rutier sau un regulament al poliției rutiere, te mai și amenință că-ți iau puncte din permis!! Îți întocmește procesul ăla fără niciun martor și ți-l întinde. Și așteaptă insistent vreo 2 minute poate te răzgândești și-i dai omului de mâncare! Altă culme e că sunt și eu stundentă și nu lucrez și îi rog măcar pe ei să lucreze CALUMEA! Căci cât am stat eu așa pe o margine de drum, cât ăia se mai aninau și de plăcuța cu numărul de înmatriculare că mi-a căzut și mie zilele astea și l-am pus pe parbriz, zeci de mașini nu doar că treceau pe acolo, dar încă mai aveau obrazul să depășească transportul public pe linie continuă pe o singură bandă. A da.. m-au oprit pentru că am intrat pe un drum cu acces interzis, dar mi-au zis că am intrat pe drum unde are acces doar transportul public(că eu nu am învățat la școală că semnele astea două îs diferite și că semnele nu trebuie să stea undeva prin copaci și frumze multe)! Și poate nu sunt vinoveți bieții băiețandri de la PR că nu ei pun semne necorespunzătoare.

Revenind la culmi- culmea e că în fiecare an plătesc, când trec revizia tehnică a mașinii, o taxă de testare și de folosire a drumurilor. Întrebare? Care drumuri???  Trist e că nu sunt prima care se revoltă și nici nu voi fi ultima. Totuși am o rugăminte (care sigur se duce pe apa…. sâmbetei): Da-ți-le naibii un salariu demn de munca lor! (nu mă refer la diminuarea salariului că îs conștientă și eu că nu merită mult). Vina am recunoscut-o, procesul l-am luat, la universitate nu am ajuns.

P.S.: sper că pentru dreptul de a-mi exprima opinia nu mi se va întocmi vreun proces verbal!

P.S.S.: lâna era pentru efect stilistic, că alergie de la oameni proști chiar am!

„Un gest nu costă nimic, dar valorează enorm” Bogdan Caraiman

Te provoc să răspunzi la o simplă întrebare: Când ai făcut ceva bun pentru alții? Nu te gândi mult. Răspunde sincer, în gând, fii cinstit cu tine însuși. Când ai ajutat o bătrânică să treacă drumul? Când ai dus pachetele grele ale mamei?  Cînd ai îmbrățișat o persoană doar pentru că avea nevoie de căldură? Cînd ai ajutat un cerșetor? Și dacă l-ai ajutat, i-ai dat vreodata mai mult de un leu? Cînd ai donat sânge pentru o persoană pe care nici nu o cunoști, dar știi sigur că i-ai salvat viața? Înainte să răspunzi la aceste întrebări, gîndește-te că poate chiar  gestul tău, cât de nesemnificativ ar fi el pentru tine, pentru celălalt a fost un nou început.

Indiferența doare! Preferăm să trecem pe lângă oameni cu dificultăți, îi ignorăm și mergem mai departe! Poate te întrebi ce poți face tu, că nu ai cu ce să-i ajuți? Un simplu gest! Iată ce poți face. Da, un simplu gest: un contact vizual sau o vorbă, un leu sau o bucată de pâine, un braț pentru a trece strada sau acordă-i o oră din timplu tău neprețuit. Îți garantez că în spatele acestor standarde vei afla povești uimitoare, cariere de success, mame dedicate trup și suflet copiilor pe care nu au cu ce-i crește, istorii de război, merite și laude aduse cândva și uitate astăzi.

Mii și mii de persoane care se grăbesc mereu spre ceva. Nu ridică ochii să-și observe aproapele, nu-l interesează decât punctul final pe care trebuie sa-l atingă. Și de cele mai multe ori treci prin viață fără a fi făcut o faptă bună. Nu te acuz, dar nici nu te indreptățesc! Vreau doar să te mobilizez, să te motivez, să te trezesc din egoismul etern, să te fac să trăiești ajutându-i pe alții.

 Gestul tău contează! 

De ce eu și tu am devenit noi

Poate ceea ce urmează să citiți nu e întocmai ceea ce aș dori să spun, fiind că pentru o asemenea descriere a stării de beatitudine, feerie, extaz, euforie nu există cuvinte. Există doar trăiri în adîncul sufletului, momente mute, priviri amorezate și o mulțime de …de… de toate ce pot fi trăite cu intensitate și candoare. Și totuși, de ce eu și tu am devenit noi?

–          pentru că suntem mistuiți de ideea de a cuceri lumea;

–          pentru că spulberăm standarde;

–          pentru că deși ne adorăm peste măsură, nu ne-am spus niciodată ”te iubesc”;

–          pentru că ținîndu-ne de mînă suntem mai puternici;

–          pentru că am puteam să ne privim veșnic;

–          pentru că eu, în brațele tale, mă simt perfectă;

–          pentru că ne rătăcim în noi și uităm să ne găsim;

–          pentru că vrem să simțim;

–          pentru că ne-am cunoscut;

–          pentru că nu mai știm niciodată cînd trebuie să tacem;

–          pentru că nu ne temem să fim noi înșine;

–          pentru că gîndim la fel chiar dacă nu recunoaștem;

–          pentru că am învățat să ne dăruim unul altuia;

–          pentru că mereu avem ceva să ne spunem;

–          pentru că nu ne pasă de ceea ce gîndesc alții;

–          pentru că rîdem sincer de defectele noastre;

–          pentru că avem o piesă toată-toată pentru noi;

–          pentru că suntem egali;

–          pentru că pierdem timpul în doi;

–          pentru că atunci cînd stărnutăm nu ne spunem uzualul ”sănătate”;

–          pentru că nu ne mai plictisim;

–          pentru că aș fi putut scrie încă multe-multe ”pentru că”, doar că ție îți este somn și nu mai ai răbdare să vezi ce scriu aici 😀