Cu un an în urmă, cam pe la această oră, aveam să ajung acasă de la examenul de retorică. Cam peste o oră aveai să mă suni insistent. Ca să ieșim. Cam peste un an, adică azi, aveam să-ți mulțumesc. Sincer și din toată inima. Inima dăruită ție.
Tot cam cu un an în urmă, aveam să te aștept 15 minute în Scuarul Teatrului de Operă și Balet. Și tot cam un an întreg ți-am întors-o înapoi, întârziind de fiecare dată când am avut ocazia.(în afară de cazul când am pierdut avionul :D).
Azi, pe 20 decembrie 2012, vreau să-ți spun că te iubesc. (lucru pe care l-am făcut și pe 28 mai :D). Te iubesc cum nu am crezut că voi mai putea vreodată. Așa cum nici nu știam că pot să iubesc. Și tot azi vreu să-ți spun că-ți sunt recunoscătoare că exiști.
Chiar dacă alegând să te iubesc pe tine am pierdut multe, îți spun azi că nu îmi pare rău. Tu mi-au pus tot ce ai avut în palmă și s-a meritat!
Ceea ce urmează nu va reda exact ceea ce am în minte și inimă, dar totuși țin să-ți MULȚUMESC pentru fiecare din aceste momente și pentru cele care nu pot fi făcute publice 😀 😀 😀
Ei bun, așa a început o iarnă. Iarna noastră.
Apoi a urmat primăvara. Primăvara în care toată lumea era a noastră. Primăvara în care tu ai devenit Brain, iar eu Pinkie 😀
Vara…ahhh, vara. În această vară mi-ai îndeplinit cea mai depărtată dorință: Parisul. Și multe, multe bonusuri.
Și o toamnă. Una în care ne-am promis unul altuia. O toamnă și noi.
În tot acest an, printre flori, momente speciale, iubire, declarații, am educat două suflete.
(tu aici nu intri, aruncatul șosetelor prin casă și lumina aprinsă în baie e ceva genetic, fără cale de educare:D)
Felicitări și… te iubesc!
Blogul Danielei 