Iarăși e dimineață….hmmm…..astăzi,ca și în alte dimineți,observ cît de greu îmi este să mă trezesc la 6.30…..sau la 6.40……. cred că totuși la 7.10 :D. Ieșind din casă, îmi aduc aminte de același coșmar de dimineață – să iau rutiera…..Cîtă monotonie în prima oră a dimineții….Cîtă lume care nu demonstrează pic de cultură…sau măcar cei 7 ani de-acasă…..sau poate că e încă dimineață….offf diminețile…
Luînd,într-un sfîrșit, rutiera revin la monotonie……. Aceleași opriri…aceleași nemulțumiri din partea persoanelor…. Aceeași doamnă care cere dreptate în fața Procuraturii Generale…..Mă opresc din toată agitația și mă intreb „Oare cîtă dreptate există pentru omul simplu? Și cîți sunt forțați să sufere pentru a vedea,dacă văd, o lumină în intuneric?”
Diminețile…același traseu rutier,aceeași conducători auto….aceeași agresivitate….Oare e atît de greu să utilizezi formule de politețe precum „vă rog” sau „mulțumesc”?
Oricum…..ajungînd la stația unde trebuie să cobor…. adorm :D…. și doar o voce trecătoare care strigă „La Kogălniceanu,vă rog” mă readuce la trista realitate de dimineață…la trista monotonietate a vieții…punîndu-mi,în timp ce cobor din rutieră, întrebarea…. de ce atunci cînd sufletul își dorește diversitate primește în schimb doar aceleași momente ,pe care involuntar,tu le repeți în fiecare zi din propria-ți viață?
Blogul Danielei 