De ce eu și tu am devenit noi

Poate ceea ce urmează să citiți nu e întocmai ceea ce aș dori să spun, fiind că pentru o asemenea descriere a stării de beatitudine, feerie, extaz, euforie nu există cuvinte. Există doar trăiri în adîncul sufletului, momente mute, priviri amorezate și o mulțime de …de… de toate ce pot fi trăite cu intensitate și candoare. Și totuși, de ce eu și tu am devenit noi?

–          pentru că suntem mistuiți de ideea de a cuceri lumea;

–          pentru că spulberăm standarde;

–          pentru că deși ne adorăm peste măsură, nu ne-am spus niciodată ”te iubesc”;

–          pentru că ținîndu-ne de mînă suntem mai puternici;

–          pentru că am puteam să ne privim veșnic;

–          pentru că eu, în brațele tale, mă simt perfectă;

–          pentru că ne rătăcim în noi și uităm să ne găsim;

–          pentru că vrem să simțim;

–          pentru că ne-am cunoscut;

–          pentru că nu mai știm niciodată cînd trebuie să tacem;

–          pentru că nu ne temem să fim noi înșine;

–          pentru că gîndim la fel chiar dacă nu recunoaștem;

–          pentru că am învățat să ne dăruim unul altuia;

–          pentru că mereu avem ceva să ne spunem;

–          pentru că nu ne pasă de ceea ce gîndesc alții;

–          pentru că rîdem sincer de defectele noastre;

–          pentru că avem o piesă toată-toată pentru noi;

–          pentru că suntem egali;

–          pentru că pierdem timpul în doi;

–          pentru că atunci cînd stărnutăm nu ne spunem uzualul ”sănătate”;

–          pentru că nu ne mai plictisim;

–          pentru că aș fi putut scrie încă multe-multe ”pentru că”, doar că ție îți este somn și nu mai ai răbdare să vezi ce scriu aici 😀