Eu (încă)cred

Fiecare dintre noi, oricât de diferiți putem fi, la urma urmei avem nevoie de unele și aceleași lucruri. De lucruri aparent atât de simple precum un zâmbet, o îmbrățișare, o încurajare, de cineva care pur și simplu să fie alături.

Eu cred în iubire. Și cred în acele cupluri care petrec întreaga zi în a se lua peste picior, în a se tachina permanent, în a râde unul de neajunsurile altuia. În cuplurile care râd pînă când durerea obrajilor este insuportabilă, în cuplurile care se ceartă, urlă și se blestemă, care promit că se duc și nu se mai întorc, dar care seara, se culcă unul lângă altul, se cuprind și se sărută de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Cred în iubirea acelor cupluri care, pe zi ce trece, devin tot mai puternice.

Eu cred în prietenie. Cred în acele relații în care toți se implică în aceeași măsură, în care „ a face un bine” e mereu răsplătit fără a fi nevoie de a cere. În prietenia necondiționată, care nu cere absolut nimic. Doar existență. Cred în prieteniile în care trădările nu-și au loc nici măcar în gând, nu tocmai în fapte. În care adevărul este o dovadă supremă a respectului, iar dezamăgirea este ceva efemer. De altfel, sunt conștientă că nu poți să fugi de persoanele care te dezamăgesc. În schimb, pot alege cine va avea posibilitatea de a mă dezamăgi și cine nu.

Eu cred în curaj. Cred în persoanele care au curajul de a spune o vorbă în față, fără a trișa, în persoanele care au curajul să se apropie și să confirme sau să infirme un zvon. Cred în curajul celor care vor să creadă în alte persoane, nu doar în cele care pretind a fi prieteni. Cred în cei care au curajul de a lăsa persoane în urmă doar pentru că aspiră la mult mai mult și ceilalți nu-i permit să zboare.

Eu cred în independență. Ba mai mult, cred că doar cei care nu posedă propria verticalitate își doresc unire cu un popor cu nimic mai bun decât noi doar pentru că o istorie ne-a unit cândva- cândva. Cred în independență, pentru că m-am născut în ea. Putredă, neconsolidată, postsovietică, dar îndependență. Și cred în cei care doresc, mai presus de orice, să fie independenți- independenți de politică, de societate asupritoare, de sentimente negative și de persoane care nu au niciun rol în viața lor.

Eu cred în mine, la urma urmei. Cred în ceea ce pot face și fac. Cred în binele pe care îl fac și îl păstrez pentru mine. Cred în ceea ce mi-am propus și cred că voi realiza, mai ales, pentru că nu strig în gura mare că sunt mai bună decât alții.

Pentru că la urma urmei, toți avem nevoie de aceleași lucruri. Eu am nevoie de un surâs și o încurajare. De surâsul tău și de încurajarea ta.

Lasă un comentariu