Împreună am crescut timp de 4 ani. Unii ar spune că sunt puțini. Ei bine, chiar sunt! Să crești cu oameni diferiți ce au nevoi diferite, cu problemele diferite, cu case și destine diferite, și să realizez într-o bună zi că, de fapt, am crescut laolaltă. Noi eram împreună de luni până vineri. Noi devenisem, de fapt, o familie.
Împreună le-am făcut pe toate și vina tot împreună ne-am asumat-o. Noi ne-am creat reciproc și ne-am educat și ne-am îndrumat. Noi, peste noapte, am devenit 12 D, și asta nu e doar o denumire de clasă. Asta înseamnă enorm pentru fiecare din noi. Pentru mine, e una din cele mai memorabile perioade din viață.
Împreună am chiulit de la ore, dar nu de dragul chiulitului, ci de dragul de a petrece timpul între noi. Căci poate eram prea egoiști ca să-l împărțim cu alții. Împreună am trecut prin importante birouri ale instituției de învățămât pentru a fi mustrați pentru îndrăzneala de a fi uniți, de a fi NOI.
Împreună am râs, am creat grupuri la matematică, am utilizat eprubete în scopul aniversării anilor, am băut cafea la ore, am absentat intenționat doar pentru a fi fotografiați de directoare, am pierdut inelul, am adorat perechi, am creat prietenii. Împreună am crescut.
Împreună am rămas și acum. Chiar dacă ne vedem mai rar și nu împărțim momente ce altădată nu trebuiau nici să fie rostite. Chiar dacă acum fiecare am luat-o pe acel drum propriu al destinului, noi am rămas 12 D. Noi ne întâlnim laolaltă, ca pe vremuri, o dată pe an. Și pentru dățile astea vă mulțumesc: sunt de neuitat sau, în cazul meu, de neamintit 😀
Și printre toate, printre tot ce am trecut și vom mai trece, noi vom rămâne aceiași copii „ de groaaaaaaază”, cu aceleași priviri pierdute pe la lecțiile de matematică (când unica mea salvarea era Dorin), cu aceleași zâmbete până dincolo de urechi în vestiar (pe care ni l-a confiscat conducerea comunistă :D), cu aceleași glume care au devenit istorice și definitorii. Și printre toate, principalul va rămâne faptul că afară e „-2” și noi „avem carne”!
Blogul Danielei 