Întinsă pe spate, mă uit la tine. Îmi zâmbești. Cât ești de adorabil. Zâmbetul îți evidențiază ridurile de expresii de lângă ochi. Ochii pe care îi iubesc. Mă privești și tu și realizez a mia oară cât de fericită sunt. Că te am pe tine. Că ne avem pe noi. Mă întrebi cine sunt. Zâmbesc și îți răspund pe cât se poate de sincer: Daniela Beșliu, alias „Jomir”. Un schimb de priviri. De parcă nici nu ai așteptat alt răspuns. Și totuși, undeva acolo, dincolo de scrutarea ta fără de vină, încă te mai întrebi cine sunt eu.
Să stau în brațele tale- e atât de firesc. Mă cuprinzi atât de strâns, parcă cu frică să nu fug. Mâna-ți stângă o plimbi pe mina mea topită de imaginea ta. Și fără să știi, în gând, o spun, ca și de mii de alte ori până acum: te iubesc!
Îmi întind ușor gâtul, atât cât să-ți ajung nasul, să-l sărut subtil și să mă cufund în ale mele gânduri. Și iar mă privești. De ai ști că mă pierd de fiecare dată când mă privești cu privirea-ți amorezată. Mă iubești, sunt sigură.
Blogul Danielei 