Arhive etichetă | carte

Motive pot fi o sumedenie

Demult valorile au fost înlocuite cu scopuri. Se dă valoare lucrurilor fără valoare și nu se mai promovează sufletul și mintea. Mai mult, acestea din urmă au devenit un lux pe care nu oricine și-l poate permite. Tinerii sunt educați spre a obține un loc de muncă cât mai bine plătit, iar cultivarea spirituală este o opțiune. Dorința interioară de cunoaștere persistă doar în tinerii de „modă veche”, cărora nu le este rușine să țină în mână o carte.

Praful pe cărțile de pe rafturi este, defapt, praful care se depune pe societate. Un fel de strat al ignoranței, al inculturii. Și cel mai grav este că banul educă, iar pentru ce să mai citești când livrescul nu-ți aduce niciun ban în buzunar? Întrebarea  „De ce să citesc cărţi?” nu mi se pare gravă, ci mai degrabă definitorie pentru un sistem cretin, care, cică, formează oameni, adică naşte tineri incompetenți.

În societea noastră există un motiv pe care toți, până și eu, îl invocăm- timpul. Că nu ne ajunge niciodată timp de nimic. Ei și atunci când pe rețelele de socializare suntem mereu on-line, când mergem în transportul public în drum spre casa sau servici sau când, pur și simplu, stăm la o cafea. De ce acest timp nu poat fi utilizat cu folos? Că se poate bine-merci de citit o carte în transport.

Imagine

     Tot ce se citește astăzi, se face din obligație. Se crede că cititul nu mai oferă plăcerea de altă dată. Ori suntem impuși de sistemul de învățământ ori nu citim deloc. Hai să dăm vina pe sistem, mai bine, că așa e la noi, sistemul e vinovat de orice. Și că nu se mai citește din plăcere tot sistemul e vinovat.

Cândva copiii se jucau în nisip, acum joacă FIFA sau Counter-Strike pe calculator, și nu numai copiii. Nimeni nu se mai caută pe sine în protagonistul unui roman. Nimeni nu mai caută să-și îmbogățească spiritul. Se pierde adevăratul rol al cărții: cel de educare. Se pierde cartea ca noțiune. A dărui timpul lecturilor, a acorda atenţie cărţilor, a investi timp în artă, în creaţie, pare să fie privit cu rezervă de către mulţi că, iarăși, timpul costă bani.

Tânărul de azi preferă distracția fără să știe că cartea este una din cele mai bune distracții, care, na, nu-ți aduce poate niciun ban, dar oferă tot ce se poate lua mai bun din ea: experiență, cultură, cunoștințe. Doar fă cunoștință cu ea căci cartea înseamnă informaţie, iar informaţia însemnă putere.

Nu demult am văzut un tânăr orb. Citea pe o bancă din parcul central. Doar degetele îl ghidau spre o altă lume, cea a livrescului. Aventurile, emoțiile, dezamăgirile pe care le-a expus pe foaie scriitorul, toate se citeau pe fața acelui tânăr. Mai este lume ce citește…