Să vezi și…să nu-ți vină să crezi!

Într-un stil cu preponderență sovietică și cu tentative șterse de integrare a modernității, Grădina Botanică din orașul meu iubit e….. puțin spus: FRUMOASĂ! Și nu mi-a trebuit mult ca să-mi dau seama de asta: colegii de grupă, care între timp mi-au devenit și buni prieteni, o idee și un coordonator de nota 10 cu … steluță 😀

O natură neatinsă, o lume ce trăiește un ciclu al ei de viață, o veșnică frumusețe ce tânjește după vizitatori. Și nici frigul care ne pișca de urechi nu ne-a schimbat impresiile pe care le-am cultivat de la un fir de iarbă până la bolovani enormi de piatră.

Mica străduță care ne-a întâmpinat la marile porți ruginite ne-a și îndrumat pe tot parcursul excursiei de creație. Cam veche și crăpată, străduța nu a ezitat să ne arate ce și cum pe la ea pe-acasă. Arbori din diferite locuri ale mapamondului, specii de flori și arbuști, dar și urme ale chioșcurilor de lemn din perioada URSS de pe marginea lacului au fost mai mult decât suficiente pentru a ne încălzi sufletul și spiritul jurnalistic.

Plimbarea colectivă însoțită de buna dispoziție a trezit eternurile gânduri ale existenței noastre. Să vezi cum galbenul strident, roșul tomnatic și maroniul soratic știrbește din viața verdelui de vară. Să nu poți schimba absolut nimic. Să știi că sunt lucruri în lume care nu sunt subordonate puterii omului. Dar acesta e farmecul toamnei- anotimp iubit-urât de mine!