Toamnă- tu nu ești a mea…

Să auzi cum plouă și să te pătrundă.

Să simți cum frigul îți macină oasele și să nu te miști.

Să vezi cum verdele devine ruginiu și să nu crezi.

Să mergi prin frunze și să recunoști că te împiedici de propriile-ți vise.

Să privești păsări ce părăsesc cerul tău și să speri că nu va rămâne gol.

Să guști din aerul pestriț și să-ți pară cel mai bun mic dejun.

Să întorci ochii după stropi și să știi că-ți udă cugetul.

Să permiți galbenului să te domine și să nu te împotrivești.

Să uiți de soare cald și să ți-l aduci aminte pe cel rece.

Să vezi cum totul în jurul tău moare și să conștientizezi că nimic nu-ți aparține.

Să vrei să gândești și să fii refuzată de propria-ți minte.

Să simți că trăiești și să nu te crezi vie.

Să te înneci în fericire și să dai vina pe mirosul de… toamnă!